Actoria…o artă
Denumire autor: Roxana Iosib
« Arta este oglinda magică pe care o creăm pentru a transforma visele invizibile în imagini vizibile. Operele de artă le folosim pentru a ne vedea sufletul.”Unii oameni nu se simt confortabil în propria piele, până când nu experimentează şi laturi ascunse ale personalităţii lor. De obicei, credem că avem anumite trăsături, iar altele nu ni se potrivesc absolut deloc. Actoria este un domeniu în care putem să descoperim acele trăsături.Sunt suficiente ocazii în care avem şansa să descoperim şi cealaltă parte a propriei noastre medalii. Prin actorie putem învăţa să lucrăm într-o echipa.În actorie, ai nevoie obligatoriu de echipă: regizor, scenă, colegi. Actoria este un domeniu care te macină interior, care te consumă,în care ai nevoie de încredere şi răbdare.Actorul însumează o întreagă serie de capacităţi, printre care: un sistem nervos foarte sensibil, spirit de observaţie, empatie, capacitatea de a-ţi asuma unele situaţii imediat. Cred că talentul se poate dezvolta, dar, de fapt, trebuie să ai ceva la bază. Pentru că, de exemplu, dacă nu ai un fizic bun, pe asta poţi lucra, aşa cum se poate învăţa şi să cânţi, dar dacă poţi face asta, nu înseamnă că eşti talentat.Arta actorului se poate defini, într-o oarecare măsură, de-a lungul istoriei teatrului, deoarece, chiar dacă la începuturi nu a fost conştientizată noţiunea de “actor”, a fost nevoie ca actul de imitaţie să fie înfăptuit de un individ. În plus, schema care susţine conceptul de spectacol se compune din trei “elemente” care sunt interdependente: personaj – situaţie – relaţie. În momentul cînd unul din termeni lipseşte, atunci se desfiinţează conceptul de teatru. Poate deşi insuficientă pentru a demonstra statutul actorului, istoria teatrului dovedeşte nemăsurat cum la timpuri sociale diferite, vor corespunde mentalităţi diferite, societatea fiind in permanenţă un fond de idei.
Categoria: Inimă ce minte... şi literatură
Data: 2009-03-15
Despre autor:
Apasa aici pentru a trimite e-mail!
Roxana Iosib -
Alte articole similare