 |
| |
De ceva timp am observat că majoritatea cărţilor bune pe care le-am citit au fost la un moment dat interzise sau oricum au fost publicate abia după ce s-a hotărât valoarea lor literară în urma unor procese.
„Tropicul Cancerului" şi „Tropicul Capricornului" ale lui Henry Miller au fost interzise în America până în 1961, iar „Prânzul dezgolit" scrisă de William S. Burroughs a fost publicată abia în urma unui proces câştigat de acesta în care s-a demonstrat faptul că textul era unul literar.
De asemenea „Lolita" de Vladimir Nabokov a fost respinsă din cauză că trata un subiect imoral (profesorul Humbert Humbert, indrăgostit de o fetiţă de 12 ani, Dolores Haze), iar la început a fost refuzată de o serie de editori pe motiv că ar fi fost pornografică; autorul explică într-un text despre această carte, că editorii citiseră doar câteva zeci de pagini din prima parte şi fiind convinşi că nu poate urma decât ceva ce ţine de pornografie, o respingeau.
Majoritatea autorilor interzişi în America pe motiv de obscenitate şi indecenţă şi-au publicat cărţile în Franţa, unde era permisă publicarea şi vânzarea unor astfel de cărţi decă erau tipărite în limba engleză.
La fel au fost respinse şi „Amantul doamnei Chatterley", de D.H. Lawrence, „Ulise", de James Joyce, sau „Candide", de Voltaire, toate fiind considerate indecente şi obscene.
Romanul lui Stendhal „Roşu şi negru" a apărut doar într-o singură ediţie, în 1830, în timpul vieţii sale, pentru că Biserica Catolică a interzis cartea, din cauza anticlericanismului exprimat în povestea ascensiunii şi a decăderii lui Julien Sorel.
Alţi clasici ai literaturii şi ai filosofiei ale căror cărţi s-au numărat printre cele interzise catolicilor prin indexuri ale Vaticanului au fost: Defoe, Descartes, Diderot, Flaubert, Hobbes, Hume, Kant, Locke, Mill, Montaigne, Montesquieu, Pascal, Rousseau, Sand, Spinoza, Voltaire şi Zola.
Pe lângă faptul că oricum se afla pe lista autorilor puşi la index de regimul comunist din România, cartea „Demiurgul cel rău" a lui Cioran a fost interzisă pentru aproximativ zece ani în Spania, fiind considerată blasfematoare.
Oricum, la noi comuniştii până la un moment s-au comportat de parcă ar fi fost de-a dreptul dadaişti: să ardem şi să rescriem literatura.
autor: Valentin Covaciu
