Fundaţia ’’Cezara Codruţa Marica’’

Denumire autor: Roxana Iosib Fundaţia ’’Cezara Codruţa Marica’’

Fundaţia ’’Cezara Codruţa Marica’’ din Târgu-Mureş oferă servicii sociale specializate pentru tineri cu handicap sever. În acest centru sunt nouă tineri care au parte de tratament zilnic cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani, dar sunt şi copii cu vârste între 4 şi 7 ani care fac parte din programul ambulatoriu. Copii din programul ambulatoriu vin la acest centru pentru a-i ajuta să ajungă la nivelul corespunzător vârstei lor. În centru există patru persoane care se ocupă de tratamentul acestor copii : un logoped, un psihopedagog, un instructor in ergoterapie şi un kinetoterapeut. În centru fiecare tânăr are condiţiile necesare pentru handicapul de care suferă. Deşi sunt copii cu probleme, centrul este construit astfel încât fiecare dintre copii are parte de intimitatea pe care o doreşte. Pentru tratamentele de care beneficiază aceşti tineri, sunt create camere speciale, fiecare fiind dotată cu aparatele necesare.

Cu câteva luni în urma Fundaţia ‘’Cezara Codruţa Marica ‘’ a demarat un campania ‘’Noi vă iubim, daţi-ne un sfat!’’ pentru a afla părerea oamenilor despre tinerii cu dezabilităţi.

‘’În cadrul campaniei reprezentanţii centrului au oferit trecătorilor obiecte realizate de către copii şi i-au întrebat dacă i-ar deranja ca aceşti copii să facă parte din societate. Răspunsul oamenilor a fost în proporţie de 90% afirmativ ceea ce poate doar să ne bucure’’,a povestit d-nul Valentin Marica.

Copiii au parte de activităţi foarte variate, ei mergând ca orice copii normali la cofetărie, în parc, la cumpărături, ’’încercăm astfel să îi integrăm în societate, nu să îi ascundem de ochii lumii.’’ În centru copii sunt învăţaţi unele deprinderi care sunt necesare pentru a putea sa se descurce singuri precum a se îmbrăca şi a mânca singuri.

‘’De curând am primit de la o instituţie din Belgia o matriţă pentru lumănării. Studenţii de la această instituţie au venit şi i-au învăţat pe copii sa lucreze cu această matriţă iar mai apoi sa împacheteze lumănările pe care le-au făcut.’’. Cu aceste lumînării reprezentanţii centrului însoţiţi de către copii au organizat expoziţii la Catedrala Ortodoxă ‘’Înălţarea Domnului’’ şi la Colegiul Naţional Al. Papiu Ilarian. ‘’Oamenii au fost încântaţi de obiectele realizate de către copiii din centru, iar elevii de la Colegiul Naţional Al. Papiu Ilarian ne-au promis că de Craciun vor veni la colindat.’’a declarat d-nul Valentin Marica.

Eu consider că aceşti tineri merită să trăiască normal, să fie acceptaţi de către societate deoarece ei nu sunt vinovaşii de handicapul de care suferă. Unii dintre ai au ajuns în această stare din greşelile ‘’oamenilor mari’’, din cauza unor accidente sau pur şi simplu din cauza unor injecţii.

Categoria: Actualitatea zilei de mâine
Data: 2009-12-23


Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

Despre autor:

Roxana Iosib
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

Roxana Iosib -

Alte articole similare