Poate sună ciudat dar acesta este stilul muzical abordat de trupa Da Bluff din Tg. Mureş, mai exact pe numele lor Poggo şi Tito. Un stil aparte de altfel şi antrenant, lucru vizibil din concertele susţinute de ei, unde lumea pur şi simplu cântă cu ei şi se distrează. Primele piese au fost înregistrate în Decembrie 2005, şi tot atunci a fost înfiinţată şi trupa,
care de atunci s-a ridicat tot mai mult, având concerte prin Tg. Mureş, Topliţa, Reghin, Sighişoara şi în alte localităţi din afara judeţului. Mai mult de atât, Poggo, unul din membrii trupei are şi câteva feat-uri (colaborări) cu alţi artişti locali pe numele lor de scenă, Hazard şi Mello, iar pe viitor vor să colaboreze cu alţi doi artişti, Gheoo şi Tomita.
Vestimentaţia celor doi rapperi este creată chiar de ei, care la fel este îmbinată perfect cu stilul muzical, adică blugi largi, bluze de mărime mare cu imprimeuri specifice, care ne duc uşor cu gândul la stilul american abordat de negri în special.
Versus: Ce planuri de viitor aveţi?
Da Bluff: Planuri de viitor nu prea avem, sperăm să meargă totul bine, să ne mai ridicăm, să devenim profesionişti. Pentru noi muzica e doar un hobby.
Versus: Câştigaţi bani din concertele voastre?
Da Bluff: Nu, şi nici nu ne dorim să câştigăm sau să ne îmbogăţim din asta, pentru că este doar un hobby.
Versus: Poate fi vorba de o extindere a trupei cu noi membri, mai exact cu dansatori?
Da Bluff: Pfff….sincer nu! Dar poate un dj ar fi mai ok.
Versus: Cum stă treaba cu videoclipul? Am înţeles că pe viitor nu este exclus să filmaţi un clip.
Da Bluff: Da, este adevărat. Prea multe nu ştim încă despre el şi nici pentru care piesă va fi filmat, dar ceea ce este sigur, e că va fi filmat în Hunedoara.
Versus: Videoclipul va avea o poveste sau va fi doar unul de imagine?
Da Bluff: Ne gândeam la un clip de caterincă, fără nici o poveste.
Versus: Sunt trupe sau artişti din Tg. Mureş pe care nu ii agreaţi?
Da Bluff: Haha….sincer aş prefera să mă abţin….dar în general ne înţelegem bine cu toţi.
Versus: Atunci ce artist/trupă din oraş vă place în mod deosebit?
Da Bluff: Păi… Gheoo, Alter Ego, şi Dj Instru, care a fost mc, iar acum e dj.
Versus: Unde pot fi găsite piesele voastre de către fani??
Da Bluff: în benzinării!…haha glumeam…deocamdată doar pe internet, sunt câteva piese care pot fi găsite pe net.
Versus: Cei care vor să afle mai multe despre voi de unde se pot informa? Aveţi un site?
Da Bluff: Site era vorba să avem, dar nu ne-am mai ocupat. Ideile pentru el există, doar că ar trebui puse toate cap la cap şi este nevoie de achiziţionarea unui domeniu. Este foarte posibil să îl avem în curând.
Versus: Pe viitor unde vă poate vedea lumea?
Da Bluff: Păi…aproape în fiecare Joi seară, cântăm într-un club din oraş, iar în afară de asta încă nu ştim nimic sigur.
Cam acesta e interviul scurt între Versus şi trupa Da Bluff, doi băieţi cu umor şi mereu puşi pe şotii, dar foarte de treabă. Noi le urăm succes pe viitor, multe concerte şi mulţi fani, şi să putem urmări cât mai curând videoclipul pe care vor să îl filmeze. Baftă Da Bluff!
autor: Mike
