Istoria inofensivelor pungi de plastic
Denumire autor: Smaranda Baciu
O informaţie transmisă de către Agenţia de protecţie a mediului din S.U.A. relevă că în fiecare an, la nivel mondial, se consumă aproximativ între 500 de bilioane şi 1 trilion de pungi de plastic. Mai puţin de 1% din pungi se reciclează. Este mai costisitor să o reciclezi decât să produci una nouă: “Este greu sa reciclezi sacii de plastic. Reciclarea unei tone de saci din plastic costă 4000 $ : aceeaşi cantitate se vinde în magazine, ca materie primă, la 32 $”. Deci unde vor sfârşi sacii de plastic?Un studiu din 1975 a demonstrat că ambarcaţiunile transoceanice aruncă în total 8 milioane de livre de plastic în mare. Motivul pentru care pământul nu a fost încă acoperit de deşeuri din plastic este că majoritatea acestora sfârşesc în apa oceanelor.Pungile de plastic reprezintă mai mult de 10% din deşeurile care ajung la maluri în Statele Unite.Pungile de plastic sunt foto-degradabile: în timp, ele se descompun în petro-polimeri mai mici şi mai toxici, care ajung să polueze solul şi cursurile apelor.În consecinţă, particulele microscopice pot începe să facă parte din lanţul alimentar animalelor, efectul asupra vieţii maritime poate fi catastrofal, iar păsările se prind în plastic fără speranţă. Circa 200 de specii diferite de vieţuitoare subacvatice, incluzând balene, delfini, foci şi ţestoase mor din cauza pungilor de plasticMoare după ce a înghiţit o punga de plastic pe care a confundat-o cu mâncareaDeci Ce facem?Dacă folosim o sacoşă de pânză, putem economisi 6 pungi pe săptămână. Hai să spunem, 24 de pungi de plastic pe lună, deci, 288 pungi de plastic pe an.Adică, 22,176 pungi de plastic în timpul unei vieţi medii. Dacă 1 din 5 persoane din ţara noastră ar face acest lucru, am economisi 1.330.560.000.000 pungi în timpul vieţii noastre.Mai multe ţări au interzis pungile de plastic sau au pus taxe pentru ele. Prinre acese Ţari se afla şi China, Irlanda (a fost prima ţară din Europa care a pus taxe pe pungile de plastic, din 2002; în acest fel, a redus consumul cu 90%.). Israel, Canada, India de vest, Botswana, Kenya, Tanzania, Africa de Sud, Taiwan şi Singapore au interzis sau sunt pe cale să interzică pungile de plasticPungile de plastic sunt făcute din polietilenă: un plastic ce se obţine din petrol. Reducând folosire pungilor de plastic, se diminuează consumul de petrol, resursă neregenerabilă care a provocat multe războaie de-a lungul timpului…China economiseşte anual 37 milioane de barili de petrol pe an, datorită interzicerii pungilor de plastic gratuite.Esti cu noi sau nu ai “voinţă”? Trebuie doar să ai voinţă; în puţin timp, o să te obişnuieşti să mergi la cumpărături cu o SACOŞĂ DIN STOFĂ. Aminteşte-ţi că dacă optezi pentru a nu utiliza pungi de plastic, eviţi ca în natură să ajungă 22,176 pungi de plastic, pe parcursul vieţii tale!
Categoria: Actualitatea zilei de mâine
Data: 2009-11-20
Despre autor:
Apasa aici pentru a trimite e-mail!
Smaranda Baciu -
Alte articole similare