Papiul – Şcoală de prestigiu sau închisoare de maximă siguranţă ?

Denumire autor: Roxana Iosib şi Xenia Hanca Papiul – Şcoală de prestigiu sau închisoare de maximă siguranţă ?
Este probabil întreabarea pe care şi-o pun cei care meditează asupra faptului să vină sau să nu vină la acest prestigios colegiu, şi chiar actualii elevi şi profesori ai Colegiului Papiu din Târgu Mureş. Chestionaţi, elevii au răspuns diferit la întrebările puse despre Papiu şi mai ales noul sistem de siguranţă care face deja furori în judeţul Mureş. Sperăm că răspunsurile unui elev recalcitrant şi al unui elev obedient vă vor ajuta să vă daţi seama depre cum este viaţa în Papiu.
Întrebare (Î): Cum vi se părea Papiul de anul trecut?
Elev recalcitrant(E.R.): Era mai bine ca acum, dar tot naşpa era.
Elev obedient(E.O.): Era super OK, dar nu se compară cu cel de acum.
Î: Credeţi că s-a schimbat mult Papiul faţă de anul trecut? Şi dacă da, s-a schimbat în rău sau în bine pentru voi?
E.R.: S-a schimbat foarte mult, dar în rău, foarte rău.
E.O.: Da, s-a schimbat, dar bineînţeles în bine.
Î: Ce părere aveţi despre profesori?
E.R.: Mă abţin.
E.O.: Sunt foarte COOL şi foarte înţelegători.
Î: Cum vi se pare sistemul de siguranţă al şcolii?
E.R.: Exagerat, mult prea exagerat.
E.O.: Este făcut pentru binele nostru.
Î: De ce credeţi că a fost introdus în şcoală acest sistem?
E.R.: Evident ca să ne enerveze, streseze, tortureze.
E.O.: Pentru siguranţa noastră şi liniştea părinţilor.
Î: Vi s-a spus de la direcţiune motivele apariţiei sistemului?
E.R.: Da, da, nişte îmbârligături pe care nimeni nu le înţelege.
E.O.: Da, s-a explicat pentru toată lumea.
Î: Credeţi că este exagerată siguranţa care o are Papiul?
E.R.: Bineînţeles, chiar şi deţinuţii de la Penitenciar sunt mai puţin supravegheaţi ca noi.
E.O.: Nu, nicidecum.
Î: Ce părere aveţi despre aparatele cu electroşocuri care le va primi portarul şcolii?
E.R.: Doamne, iartă-i că nu ştiu ce fac.
E.O.: O idee inspirată.
Î: De ce aţi ales să veniţi la Papiu? Şi ce va determinat să rămâneţi papiişti?
E.R.: Am venit deoarece faţă de alte şcoli, aici se face şcoală şi acesta este şi motivul pentru care am rămas.
E.O.: Am venit deoarece Papiul este cel mai prestigios colegiu din judeţ şi am rămas deoarece nu am fost dezamăgită de nimic.
Î: Ce îi sfătuiţi pe cei ce vor veni la Papiu ca elevi?
E.R.: Să se înarmeze cu răbdare şi nervi de fier.
E.O.: Îi sfătuiesc doar să vină la Papiu, deoarece nu o să rămână dezamăgiţi.
Aceste întrebări şi răspunsuri sunt un pamflet ( dar nu trebuie tratate ca atare).
HANCA XENIA, IOSIB ROXANA
Categoria: Actualitatea zilei de mâine
Data: 2009-03-12


Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

Despre autor:

Roxana Iosib şi Xenia Hanca
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

Roxana Iosib şi Xenia Hanca -

Alte articole similare