Start! - Tenisul

Denumire autor: VERSUS Start! - Tenisul

SPORT. Auzim atât de des acest cuvânt, însă foarte puţini dintre noi îl şi luăm în seamă. Sport înseamnă mişcare, relaxare, distracţie, performanţă, câştig, muncă, recompensă, etc.
Ziarul Versus îşi propune începând cu acest număr să vă prezinte avantajele sau dezavantajele fiecărui sport. Şi cum din păcate Târgu Mureşul duce lipsă de astfel de activităţi ori competiţii, ne-am gândit să vă venim în ajutor, pentru a fi mai aproape de tot ceea ce înseamnă SPORT. Sperăm ca antrenorii, instructorii, profesorii, cu toţii să ne vină în ajutor pentru a face o radiografie cât mai bună a oricarui tip de sport.
Dar, să trecem la treabă!
TENISUL
Spre deosebire de înot, tenisul impune o mai accentuată condiţie fizică înainte de a lua o rachetă în mână. Acest sport este o activitate care iţi solicită inima şi care iţi dezvoltă muşchii, dacă joci des şi intens
Diferenţa îintre tenis şi înot, este că la cel din urmă, mintea şi gândurile pot "zbura" oriunde, pe când tenisul necesită concentrare şi atenţie. Şi în felul acesta poţi face abstracţie de grijile şi problemele cotidiene.
Ca în orice sport, şi în tenis pot apărea accidente (provocate adesea prin neatenţie sau neglijenţă). Tenisul implică mişcări foarte bruşte, iar asta solicită foarte mult încheieturile şi ligamentele. Astfel întinderile sau chiar rupturile musculare sunt problemele cele mai des întâlnite.

autor: Mirela Palcu

Categoria: Muşchi, fente, recorduri
Data: 2008-05-17


Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

Despre autor:

VERSUS
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

VERSUS -

Alte articole similare