 |
| |
Probabil suntem cu toţii de acord că în orice stare ne-am afla, oricât de confuzi ne-am simţi, muzica este cea care ne aduce pe linia de plutire. Atunci când auzim nişte acorduri, liniştitoare şi fine, subconştientul nostru încearcă să reînvie şi să sesizeze lucrurile cu adevărat încântătoare pe care realitatea ni le împrăştie în cale. De câte ori nu aţi stat să ascultaţi solo-urile de vioară care parcă vă tăiau răsuflarea cu candoarea şi spectaculozitatea lor? Nişte sunete minunate, ieşite din nişte instrumente care par obişnuite la prima vedere…Însă tot ceea ce se ascunde în spatele acestor vibraţii este cunoscut doar de creatorii lor.
În momentul în care ţi se rosteşte cuvântul „vioară", parcă mintea ta este ademenită să evadeze spre un alt cuvânt… „Stradivarius". Ce legătură există între surâsul Giocondei, enigmele formidabilelor piramide din Gizeh, nenumăratele controverse referitoare la existenţa sau inexistenţa labirinturilor mitologice sau…secretul viorilor Stradivarius? Una singură: de mult timp constituie subiecte inepuizabile de dezbateri şi controverse, atât pentru specialişti, cât şi pentru publicul larg. Răspunsul poate îl vom afla cândva, dar parcă mai interesant este să ne întrebăm „de ce?" sau „cum?". Fascinante datorită calităţii sunetului produs, viorile Stradivarius au fost făurite de un maestru creator, pe nume Antonio Stradivarius. Născut în anul 1644, adevărata identitate a acestuia a fost Antonio Stradivari, Stradivarius fiind pseudonimul latinesc pe care acesta îl utiliza la inscripţionarea fabuloaselor instrumentelor.
De ce ar fi acest instrument atât de neobişnuit? Motivul principal este sunetul pe care îl produce. O vioară Stradivarius este recunoscută oriunde pe Terra, datorită faptului că îşi păstrează fineţea, rezonanţa şi profunzimea indiferent de natura sunetului. Prin versatilitatea ei, poate produce atât un sunet adânc, întunecat şi sensibil, cât şi unul ameţitor şi deschis, toate având o eleganţă aparte şi o sonoritate foarte puternică. O altă trăsătură a acestor viori ar fi extraordinara claritate, necontând distanţa de la care sunt recepţionate, adevărata putere izvorând din puritatea sunetului acestora.
Am stat de vorba cu domnul Szekelyhidi Levente, maestru lutier târgumureşean, o persoană cu adevărat deosebită, care mi-a destăinuit nişte secrete păstrate cu sfinţenie în legătură cu marele făuritor de viori, Antonio Stradivari. Dânsul mi-a pomenit şi de alţi mari oameni care au avut o puternică influenţă asupra evoluţiei acestor graţioase instrumente: Jacob Steiner sau Joseph Guarneri, sau maeştri români precum Mihail Rădulescu şi Remus Macarie, au imprimat încetul cu încetul o strălucire incomensurabilă viorilor. Mi-a istorisit câteva lucruri şi despre un adevărat artist în confecţionarea arcuşelor, François Tourte, un francez despre care se zvonea că este semianalfabet, dar în construcţia arcuşelor echivalează cu Stradivarius. Au fost vândute arcuşe confecţionate de Tourte la valoarea unei viori Stradivarius.
Una din explicaţiile pe care cercetătorii americani o propun pentru a dezvălui secretele acestor viori este fenomenul numit „Maunder Minimum", adică răcirea bruscă a temperaturii şi reducerea activităţii solare. Astfel, se presupune că dezvoltarea normală a arborilor ar fi fost încetinită, iar lemnul acestora ar fi rămas foarte tânăr. Această manifestare anormală a naturii se pare că s-a petrecut, potrivit studiilor, exact în perioada în care trăia Stradivarius. Alte ipoteze cu privire la „mitul" Stradivarius ar proveni din folclor, căutându-se totuşi, o altă explicaţie decât legendarul talent al creatorului: unii susţin că celebrul maestru a cioplit instrumentele din lemnul unor vechi castele sau catedrale, alţii sugerează că reţeta lacului folosit de geniu s-a pierdut de-a lungul timpului. Oamenii de ştiinţă susţin că unele afirmaţii de acest gen nu au fundamente.
Domnul Szekelyhidi mi-a dezvăluit şi alte versiuni cu privire la legenda Stradivarius: „Oamenii vorbesc, şi unii lucruri neadevărate… Am auzit şi versiunea că mergea şi privea casele vechi, pe unele le cumpăra, ajungând la o înţelegere cu proprietarul, şi găsea în ele puţin lemn de calitate printre piesele de mobilier sau alte obiecte. Dar astea, după părerea mea, sunt poveşti de adormit copiii.", îmi spunea dânsul. O altă variantă, cea mai plauzibilă dintre toate, este legată de lacul folosit de Antonio Stradivari la construcţia viorilor sale. Analizele lacului s-au efectuat în nenumărate laboratoare, prin prelevarea unei probe dintr-o parte mai puţin vizibilă a unei viori Stradivarius. Astfel s-a încercat prepararea acestui lac pe baza rezultatelor analizelor, însă la lăcuirea unei viori, efectul nu a fost cel scontat. Oare de ce? Pentru că în mod cert, lacul preparat de Stradivarius mai conţinea o serie de uleiuri vegetale care au ajutat la conservarea lemnului, dar în scurt timp s-au evaporat, rămânând doar urmările, şi anume sunetul pătrunzător şi frenetic al viorilor legendare.
Maestrul târgumureşean mi-a mărturisit că a participat şi el la o astfel de cercetare, împreună cu un grup de fizicieni, cercetarea pornind de la o povestioară, pe care dânsul mi-a dezvăluit-o: „Avea Stradivarius un frate, despre care se spunea că era handicapat mintal. El mergea cu copiii pe câmp şi culegea flori, pe care le ducea în atelierul fratelui său, Antonio." Aceste flori se pare că au constituit esenţa lacului. La introducerea unei viori brun-închis creată de Stradivarius într-un spectru ultraviolet, aceasta devine galbenă. Adică are proprietăţi fluorescente, cel mai probabil datorită uleiului vegetal care a fost folosit de marele înfăptuitor. „Atunci am început să culegem flori de câmp şi să le analizăm proprietăţile. Am cules sute fără nici un rezultat, dar în final am găsit una. Această floare este rostopasca. De aici a pornit toată povestea noastră, şi am descoperit circa 90% din lacul lui Stradivarius şi modul de conservare folosit.", mi-a spus el. Printre multe alte lucruri fascinante, domnul Szekelyhidi mi-a spus că lemnul îşi schimbă proprietăţile în timp (de altfel, un lucru învăţat la şcoală), iar dacă instrumentele nu ar fi fost conservate, pentru că sunt sute de ani de când Stradivarius le-a construit, în prezent nu ar mai putea să cânte, nicidecum atât de frumos. Lacul apără doar partea exterioară de intemperii, însă partea interioară nu.
Acest maestru târgumureşean, domnul Szekelyhidi Levente, cu adevărat pasionat de munca sa şi de toatele misterele acestor instrumente, o persoană modestă şi cu un talent de excepţie, după 40 de ani în care a confecţionat viori, merită din plin să fie cunoscut, şi totodată să constituie un exemplu demn de urmat pentru tinerii mureşeni, şi nu numai. Îi mulţumesc pentru timpul acordat şi pentru informaţiile pe care nu mulţi mi le-ar fi dezvăluit, în legătură cu secretele marelui maestru.
Stradivarius a creat peste 1100 de viori, violoncele sau chitare, din care aproximativ 600 mai există astăzi, acestea având o valoare colosală. Cel mai mare preţ plătit pentru vreodată pentru o piesă Stradivarius (…şi de altfel cea mai mare sumă pentru un instrument muzical) a fost de 2.500.000 de dolari pentru vioara „The Hammer pe 16 mai 2006, iar vioara „Lady Tennant" a fost vândută cu 2.032.000 dolari. Cea mai frumoasă vioară creată de Stradivarius este „The Messiah", o piesă faimoasă, cu o istorie fascinantă.
Antonio Stradivari a luat cu sine secretul acustic pe care aceste instrumente îl ascund, chiar dacă numeroase cercetări au încercat să descopere un argument precis pentru sonoritatea instrumentelor. Pe lângă compoziţia lacului, explicaţia ar putea fi forma viorii, dar nici unul dintre aceste motive nu prezintă vreo certitudine… ci doar una dintre numeroasele ipoteze formulate în legătură cu aceste instrumente hipnotizante.
autor: Alexandra Lavinia Turc
