 |
| |
E 7:39 si-mi arunc grabita sacoul peste umar. Iar voi întârzia.
Într-o lume tensionata, grabesc pasul, selectez gânduri.
Care e secretul adolescentei?
Uniforma: un subiect din ce în ce mai controversat al noii generatii.
În fond, care este definitia concreta a acestui trend vestimentar? O forma de a îneca personalitatea tinerilor? O forma de educare a tuturor în aceleasi limite uniforme? Sau pur si simplu de a crea o anumita disciplina formala benefica pentru viitor?
Oricum am privi problema, adevarul este ca uniforma ne salveaza în fiecare zi de minutele pierdute altfel, în fata dulapului. Lasând deoparte orgoliul nostru de "a arata cât mai bine", hai sa privim realitatea drept în fata.
Trecuti de etapele claselor primare ar trebui sa întelegem faptul ca sutele de taxe catre stat lasa un gol considerabil în buzunarele adultilor. Nu multi sunt cei care îsi mai permit sa cumpere eticheta de firma din vitrina magazinelor moderne pentru tineret.
Se pare ca începem sa aplicam sensul superficial al proverbul „ Haina îl face pe om." Am constatat demult ca noua societate se ghideaza dupa aparente.
Da, a „fi cool" înseamna pentru toata lumea marca, îmbracaminte si accesorii adecvate în acest context. Dar oare e suficient pentru a supravietui în lumea reala?
Cu totii cautam scuze dupa care sa ne ascundem si teorii exagerate care sa ne acopere gesturile.
Elevii cauta sa scape de uniformizare prin argumente puerile: culoarea sacoului , forma fustei. Adevarul este ca fiecare tinde sa se afirme în cercul lui, iar pentru asta au nevoie de întelegere si acceptare.
Trebuie recunoscut uneori ca regulamentele impuse sunt putin duse la extrem." A fi decent" ar trebui sa fie regula de baza a unei institutii. Dar ea e înlocuita de gulerul hainei. Nu conteaza lungimea fustei, sau talia pantalonilor, doar cromatica si camasa.
În planul granitei dintre profesori si elevi ar trebui sa ajungem la un numitor comun.
Facând un sondaj printre cei care vin zi de zi în institutiile educationale, am ajunge la concluzia ca tinerii nu se opun uniformei, ci ideii de uniforma. Ei aproba limite disciplinare, dar nu vor schematizare pe un plan impus. Accepta o sfera a regulilor, dar vor o libertate individuala: nu complicat, ci simplu, nu extravagant, dar personal. Adevarul este ca nimeni nu vrea sa faca parte dintr-o trupa de roboti în pantaloni la dunga.
Într-o clasa de elevi care cunosc sensul propozitiei „cât de mult este destul", nu mai cauti eticheta, nu mai impui guler.
E 8 05. Încep o zi de elev. Alta... dar în fond aceiasi.
Profesorul e deja la ora...aud de pe hol creta care scârtâie pe tabla.
Îmi îndrept sacoul, scot gulerul camasii de sub hanoracul cu gluga ce sfideaza regulamentul si ma fac ca intru grabita la ora.
autor: Cristina Brad
